








Politica de rambursare a biletului / biletelor electronice
Returnarea biletului Electronic achiziționat de către Cumpărător prin intermediul portalului www.afisha.ro, este posibilă în condițiile prezentului Regulament și în corespundere cu regulile stabilite de Organizator.
Procurarea biletelor prin intermediului site-ului www.afisha.ro, precum și restituirea acestora către cumpărători presupune cheltuieli pe care le suportă afisha.ro în procesul de efectuare a tranzacțiilor bancare.
Cumpărătorul înțelege și își exprimă acordul că în cazul returnării biletului și solicitării contravalorii acestuia din alte motive decât anularea sau amânarea evenimentului pentru care a fost procurat, Simpals va reține un comision egal cu 10% din valoarea biletului procurat. Respectivele 10% reținute reprezintă cheltuielile suportate de afisha.ro în cadrul procedurii de returnare a biletelor și care nu au fost incluse în prețul inițial al acestora.
Returnarea biletului Electronic de către Cumpărător și restituirea contravalorii lui, din alte motive decât anularea sau amânarea evenimentului pentru care a fost procurat, sunt posibile doar la întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
- Organizatorul Evenimentului prevede posibilitatea returnării biletului. În descrierea evenimentului, clientul va fi anunțat dacă organizatorul permite sau nu rambursarea mijloacelor bănești pentru evenimentul în cauză.
- Returnarea se efectuează cel târziu cu 3 zile înainte de data desfășurării evenimentului pentru care au fost procurate (ziua evenimentului nu se ia în calcul). Nu este posibilă returnarea mijloacelor bănești dacă până la eveniment au mai rămas 3 zile sau în cazul în care evenimentul este Sold Out.
Simpals va colabora cu Organizatorul Evenimentului în vederea returnării mijloacelor bănești către Cumpărător, dar nu oferă nicio garanţie în acest sens şi nu are nicio obligaţie de a despăgubi Cumpărătorul de bilet în lipsa unei înţelegeri prealabile cu Organizatorul Evenimentului. Prin urmare, contravaloarea biletelor va fi rambursată de Organizatorul Evenimentului, dacă Simpals a transferat deja contravaloarea biletelor către Organizator la momentul solicitării de a returna mijloacele bănești pentru biletele achiziționate, fie de Simpals, dacă are acordul Organizatorului pentru restituirea acestor sume, în termen de maxim 14 zile calendaristice, prin transfer bancar.
Rambursarea contravalorii biletului poate fi solicitată de către Cumpărător printr completarea formularului online unde se obligă să completeze câmpurile obligatorii cu informație veridică. Contravaloarea biletelor se va restitui în contul din care a fost achitat, în termen de 14 zile calendaristice din momentul confirmării înregistrării formularului de returnare și nu depășește 180 zile din momentul efectuării plății.
Contravaloarea biletelor achiziționate cu ajutorul unui card bancar care depășește 180 zile din momentul efectuării plății, se va restitui în contul din care a fost achitat doar după confirmarea clientului că datele contului sunt neschimbate, în termen de 14 zile calendaristice din momentul confirmării înregistrării formularului de returnare unde vor fi indicate rechizitele complete ale clientului. Formularul se va completa online, după completarea datelor din formular și transmiterea acestuia, utilizatorul va recepționa pe poștă o confirmare a trimiterii formularului de rambursare.
În caz de anulare a evenimentului, banii se returnează către cumpărător în proporție de 100% din valoarea biletului. Nu se rambursează comisionul de 3% - 10%, reținută pentru emiterea biletului.